Home Staging: de ce NU este o creștere artificială de preț

În domeniul imobiliar, conceptul de home staging poate fi interpretat greșit. Există persoane care cred că este un mijloc de a justifica un preț mai mare pentru o locuință, însă adevăratul scop al home staging-ului este să scoată în evidență valoarea reală a unei proprietăți, atuurile sale pentru o vânzare rapidă, la prețul cel mai bun.

Cum Influențează Home Staging-ul Prețul de Vânzare

Staging-ul nu se concentrează pe schimbarea prețului unei proprietăți, ci pe maximizarea atractivității acesteia pentru cumpărătorii vizați. De exemplu, o cameră poate părea mică dacă este dezordonată sau mobilată necorespunzător. Prin staging, aceasta devine mai luminoasă și mai aerisită, deși dimensiunea și caracteristicile rămân aceleași. Spațiul devine mai primitor, bine organizat și funcțional. Acest lucru ajută cumpărătorii cărora ne adresăm să înțeleagă mai bine utilitatea spațiului și să o prefere față de alte proprietăți similare. Astfel, proprietatea capătă un avantaj în competiția din piață.

Prețul Corect: Esența unei Strategii de Succes

Ca să vindem eficient o locuință, procesul trebuie să înceapă cu stabilirea unui preț corect, care să fie atractiv pentru cumpărătorii din nișa de piață țintită. Aceasta presupune:

  1. Analiza comparativă de piață și identificarea nișei de piață căreia ne adresăm: Să luăm în calcul prețurile proprietăților similare vândute recent, ale celor active la vânzare, caracteristicile zonei și tendințele pieței. În acest fel, se determină un preț realist și competitiv. Totodată, se identifică tipul de cumpărători interesați de această categorie de proprietăți.
  2. Planificarea investiției în staging: Staging-ul trebuie să fie adaptat nișei de piață identificate, astfel încât să prezinte proprietatea într-un mod care să atragă interesul cumpărătorilor potriviți.
  3. Listarea la prețul din analiza de piață: Proprietatea este introdusă pe piață la un preț competitiv, astfel încât să atragă un număr cât mai mare de cumpărători, în special din nișa de piață căreia ne adresăm.

De aici vine avantajul competitiv: o locuință prezentată impecabil la un preț corect va atrage mai mult interes și dorință de achiziționare decât proprietățile concurente care nu beneficiază de aceeași pregătire. Astfel, prin obținerea de oferte multiple, se poate obține o vânzare rapidă și chiar peste prețul de listare inițial! Experiența noastră în Home Staging o dovedește.

Efectele Creșterii Prețului După Staging

Dacă, în schimb, după realizarea staging-ului, vrei să crești prețul de listare pe motiv că proprietatea arată mult mai bine, există riscul de a schimba nișa de cumpărători vizată inițial. Aceasta duce la:

  • Reducerea interesului cumpărătorilor: Un preț ridicat poate elimina din start o mare parte a cumpărătorilor interesați.
  • Pierderea avantajului competitiv: Proprietatea nu mai concurează favorabil în raport cu cele similare.
  • Anularea beneficiilor staging-ului: În loc să accelereze vânzarea, staging-ul devine o cheltuială fără rezultat. Și tot experiența noastră, mai ales cea în imobiliare, o dovedește.

Concluzie

Home staging-ul este un instrument puternic pentru a maximiza șansele unei vânzări rapide și eficiente. Însă succesul acestei strategii depinde de menținerea prețului în marja pieței, bazat pe o analiză corectă a acesteia. Creșterea prețului de listare după staging poate duce la pierderea interesului cumpărătorilor sau la anularea avantajului competitiv!

Așadar, home staging-ul nu trebuie văzut ca un mijloc de a obține mai mulți bani prin creșterea prețului de listare, ci ca o oportunitate de a scoate în evidență adevărata valoare a locuinței și astfel de a crește șansele unei tranzacții de succes.